Anya urca sa se spele. Pe acoperis, ca femeile nepaleze, pe jumatate imbracata. Se bucura de soare, de apa si de minunatiile acestor locuri! Nascuta in Ucraina, a crescut in Texas si a calatorit mult. S-a intors din dragoste pt Nepal si este perfect adaptata stilului de viata de aici. In casa ei nu exista robinet, teava sau chiuveta. Aseara a gatit mancare „newari” la lumanare. Vorbeste nepaleza si cei mai buni prieteni ii sunt nepalezi.
Ii este greu sa se intoarca in State…
Sambata are o expozitie in Katmandu. Este fotojurnalist iar pozele sale iubesc natura umana.
Sambata eu nu voi mai fi aici. Merg incet spre iesirea din oras, atent la tot ce ma inconjoara. Cladiri, copii, piete, temple… Ma simt intr-un film din sec XII. Sunt clipe fragile, incarcate de poveste si mister, de o frumusete aproape mistica…
Fac poze cu discretie si cu respect. Sunt singurul „intrus” si nu vreau sa deranjez armonia din jur!
Pentru ca sunt multe blocaje de circulatie, in ultimul timp fac stop doar la motociclete. Se strecoara usor in trafic iar nepalezii nu simt nici-un disconfort in a avea un strain in spate.
Nu este zona turistica. Trece un motociclist. Intind mana si fac semnul universal. Ii vad fata surprinsa, privindu-ma inca o data inainte de a opri. Initial a crezut ca am nevoie de ajutor!
Narayen, 40 ani, profesor de matematica, a predat si la academia militara. E putin frustrant sa conversam din mers pe motocicleta, mai ales cand ne prezentam. Nu ne auzim bine, iar eu sunt intr-o pozitie de putere (pt ca stau in spate). Dar ploaia ne obliga sa oprim si reusim sa vorbim. Mult… Despre Nepal, istorie, alegeri, maoisti, armata, rege, Romania, geopolitica, traditii, combustibil (apoi ne adapostim de ploaie chiar la o statie de petrol). Ma invita sa tin o conferinta despre educatie. El se va ocupa de organizare. Casa lui este in drum si trecem pt ceva administrativ. Dar… surprizaaa! Apar doi copii frumosi, inteligenti si la fel de comunicativi ca tatal lor. Fiul, Rinas, vorbeste bine engleza si imi pune multe intrebari. Fiica are 3 ani si poarta numele de Sanpada (in nepaleza inseamna „mostenire”).
Intre doua telefoane, tatal lor vine cu o propunere: „Te rugam sa ramai la noi. Unde sa te mai duci acum? Este tarziu, ploua si iti va lua timp pana gasesti hotel”. Se simte stanjenit. „Casa este neterminata, in curand vom avea conditii mai bune…”
Dar mie nu-mi pasa de conditii. Ma bucur ca pot fi cu aceste fiinte minunate, le sunt recunoscator pt ca ma invita in spatiul lor intim si pt ca pot avea experienta culturala directa.
Copilaria mea a fost marcata de un climat familial nesanatos. Am crescut intr-o familie dezbinata, agresiva si egoista. Acum ma simt bine in orice familie de „imprumut”, in care cream o atmosfera de consideratie, de dragoste si de acceptare a celorlalti.
Apare sotia, care lucreaza pt guvern. Este una dintre putinele femei din Nepal care au o slujba in administratie. Calatoreste mult in afara tarii, este o gazda exceptionala, o mama calda si iubitoare.
Ca orice familie nepaleza ce se respecta au „fata in casa”, care se ingrijeste de gospodarie. Soseste si verisoara asteptata si mancam impreuna „daal bath” (mancarea traditionala nepaleza). Ne simtim bine, radem mult si facem poze. Cand vine timpul de culcare, Narayen ma conduce spre cealalta camera si imi ureaza somn usor. Dar ei au in total doua camere; asta inseamna ca ei vor dormi toti 6 intr-un loc, iar privilegiatul de mine- singur…
E nedrept si fac scandal! Inteleg, musafir, ospitalitate, etc… dar nu astfel! Mi se pare normal sa impartim spatiul eficient! Cu nepalezii si cu musulmanii nu se poate insa negocia in materie de ospitalitate si ma las pagubas…
Adorm incet, revazand ultimele zile si intrebandu-ma cu ce minunatii ma mai poate surprinde Nepalul…
Cand ma trezesc, toata casa e in forfota diminetii. La nepalezi regula e asa: cand se trezesc beau ceaiul (super super bun), de obicei la 6 dimineata. La 9 servesc micul dejun (de fapt, o masa serioasa, bogata in vegetale si orez).
mancarea este mai gustoasa fara tacamuri
Dupa micul dejun, plec cu Narayen intr-o vizita: un colegiu in care americanii vin pt a invata limba si cultura nepaleza, dar fac si activitati de voluntariat. Avem o conversatie plina de sens cu Mike, fondatorul programului. Este un proiect exceptional pentru tinerii americani care invata si se dezvolta pe o noua dimensiune culturala si sociala, dar si pentru beneficiarii nepalezi. Acum studentii Pitzer dezvolta un program pentru nepalezi saraci care au nevoie de ingrijire medicala.
Pentru ca protectia sociala oferita de stat este zero, nepalezii sunt printre popoarele cele mai oropsite. Dar, pentru ca asa au trait dintotdeauna, nu au termen de comparatie si nu protesteaza. Pentru ei este normal sa moara la 40-50 ani si sa nu primeasca nimic daca nu muncesc. Pentru ca viitorul este instabil si plin de necunoscut, au inteles ca tot ce au este prezentul. Traiesc frumos, in pace si armonie cu semenii lor. Nu au ambulante, ajutoare, pensii sau crize… Dar au suflete mari si fruntile senine!
punctulzero 