Oameni… oameni frumosi… cu fricile, durerile, curiozitatile, nadejdile si neputintele… oameni minunati… cu suferintele, cu cautarile, cu limitarile noastre… cu toate imperfectiunile care de fapt ne dezvaluiesc unicitatea si perfectiunea ce se afla in fiecare din noi.
In aceasta calatorie am plecat pentru oameni. Pentru fiecare fiinta minunata pe care am intalnit-o pe drum. Pentru fiecare fiinta.
Nu am mai scris o vreme pentru ca simteam ca nu as scrie din traire autentica. Simteam ca Ego-ul meu ar influenta articolele si ar modifica puritatea experientei.
Acum sunt in tara si voi continua povestea “Autostop pentru Pace si Suflet”, cat mai natural, simplu si autentic. Voi continua sa vorbesc despre experientele prin care am trecut si despre oamenii pe care i-am intalnit, pentru ca in interactiune experienta impartasita este mai vie. Iar daca vreodata voi simti sa ma intorc la blog voi reincepe sa scriu.
Ce urmeaza?
Acum fac ceea ce stiu cel mai bine, impartasind cu ceilalti din lucrurile care se afla in mine. Sunt trainer in diverse proiecte, nationale si internationale, iar uneori vorbesc despre „Orice este posibil” si spun povesti de pe drum.
Am raspuns invitatiei de a tine cursuri destinate explicit dezvoltarii personale. Cursurile deschise pentru public pot fi gasite aici: https://www.facebook.com/pg/lecs.ro/events/
Acestea sunt destinate autocunoasterii, (re)gasirii starii de „a fi viu”, drumului catre libertate interioara, autenticitate si armonie. In constructia cursurilor imbin metode moderne de training cu elemente de psihologie, yoga si zen.
Va multumesc pentru comentarii, pentru toate mesajele minunate pe care mi le-ati trimis si pentru sustinerea pe care am simtit-o pe parcursul calatoriei!
In fiecare zi, cei cu care ne intalnim ne spun ce este si ce nu este posibil.
De la familie pana la „necunoscutii” din autobuz, toti suntem maestri in a judeca vietile celorlalti. Inainte de a pleca, daca ascultam argumentele prietenilor mei, se instala o teama generala si probabil as fi ramas in tara:
„Te intorci repede, n-o sa rezisti!”
„Esti nebun, ce cauti acolo?”
„Hai, fii realist!”
„Cum sa faci autostopul atata drum? Ceee… te crezi la Pitesti?”
„N-o sa te ia nimeni la autostop. Nu au auzit de asa ceva!”
„O sa mori pe-acolo!”
In fiecare zi, oamenii cu care ma intalnesc acum (nepalezi, indieni, pakistanezi, etc) imi spun ca ce fac eu nu se poate.
Zambesc si le povestesc cu amanunte ca „e posibil, calatoresc asa de mult timp”. Dar nu vor sa accepte:
„Nuuu… ce vrei tu aici… chiar nu se poate! Sa faci autostopul in zona asta e imposibil! Vei fi jefuit, omorat sau rapit! Si nimeni nu face asta! Trebuie sa iei autobuzul.”
Informatiile de la ei sunt importante. Ii ascult, calculez riscurile si stabilesc destinatia urmatoare. Dar am stabilit buget zero pentru transportul spre Romania. Si asa va fi.
Fac autostopul pentru lucruri in care cred. Pentru oameni, armonie, iubire si pace. Si toate devin mai reale in fiecare zi. Le simt in jurul meu, in viata mea si in sufletul meu… intr-o ricsa: 9 oameni, un rucsac si multa veselie cum se naste ideea unui training de autostop 🙂 (click pe imagini pentru dimensiunea marita)
Da! Orice vis poate fi implinit si orice dorinta pamanteana este materializabila! In fiecare dintre noi exista capacitatea de a transforma irealul in posibil. Orice, orice!
Ce iti doresti? Care este visul tau cel mai mare?
Daca este logic si omeneste posibil, daca exista o cale reala pentru a-l atinge, daca vibrezi de bucurie cand te gandesti la asta, atunci iti este disponibil!
Intotdeauna, orice vis vine insotit de posibilitatea de a-l implini. Altfel nu ar exista! Tot ce se intampla are un sens, nimic nu apare aleator. Nici eu nici tu, nici intalnirea noastra. Chiar si durerea vine pentru a ne arata ceva, pentru a ne ajuta sa crestem..
Orice se intampla este perfect asa cum este!
Viata este un film. In fiecare zi jucam propriul nostru rol. Dar suntem atat de prinsi in mrejele cotidianului incat nu mai vedem asta.
Ne putem detasa? Putem fi spectatori ai propriului nostru film? Il putem “regiza”?
Ne nastem pe o planeta fermecatoare, cu sansa de a trai o viata superba. Dar de mici copii societatea ne educa pentru a “nu putea”. Conducatorii acestei lumi nu vor sa intelegem ce existenta minunata ne este disponibila. Nu vor sa fim liberi, pentru ca marile afaceri sunt bazate pe frica si dependenta.
“Daca vrei poti!”- un slogan adevarat, dar in societatea moderna este doar gandire pozitiva… Totul se intampla mai adanc, intr-un punct din noi care nu are legatura cu gandurile.
Care este visul tau?
Lasa mintea deoparte. Ea iti va spune ce este social acceptat, ce cred altii despre visul tau, iar frica va aparea cu siguranta. Important e sa trecem dincolo de „da si nu”, sa incetam a judeca in termeni de “pot – nu pot”!
Avem capacitati imense pe care nu le exploram. Este mai simplu decat ne putem imagina…
chiar si melcii pot renunta la cochilii 😉
Poti incerca sa faci abstractie de ce te inconjoara?
Sa ramai doar cu tine si dorinta ta… fara alte ganduri. Ascult-o, priveste-o si percepe toata involburarea din tine. Aceasta energie abundenta, aceasta insufletire este reala! Ceva din tine stie ca este posibil.
Iti spui “Cum ar fi sa…“. In piept apare un ghem de emotie, pielea se face de gaina, chipul se lumineaza si un zambet apare natural in colturile gurii. Iar drumul se contureaza incet…
Multi visam. Dar ramanem blocati in starea de visare, fara a „munci” pentru dorintele noastre. Inconstientul inregistreaza:
vis= in afara realitatii= imposibil. De la inceput nu ne dam nici-o sansa.
Pe drum oricine poate fi un prieten, indiferent de varsta,
culoarea pielii, convingerile religioase sau capacitatea motrica
Traim intr-o lume a etichetelor. Cele mai daunatoare sunt cele pe care ni le lipim singuri… Iar neputinta este o eticheta greu de dezlipit! Da-ti voie sa pasesti pe drumul tau. Care este primul, cel mai mic pas pe care urmeaza sa-l faci? Da-ti voie sa faci gesturi clare, vizibile si masurabile in directia visului tau. Curand, teama dispare iar viata te sustine. Cand suntem pe drumul potrivit totul se aseaza de la sine!
viata e ca mancarea sanatoasa:
simpla, gustoasa, cu multe mirodenii!
Pe drumul meu de-acum nu exista televizor, agentii de turism, hypermarket sau oferte speciale. Libertatea nu este disponibila pe raft, nu se poate vinde sau imprumuta. In forma pura o intelegem doar experiential.
Cu trei ani in urma purtam costum 4 zile/saptamana. Acum am uitat cum se face nod la cravata. Noaptea ma minunez de stele si licurici, ziua dansez pe sosea, opresc masini si imbratisez necunoscuti. Orice loc in care stau mai mult de-o zi este “acasa“. Trec prin zone incarcate de violenta, dar descopar oameni liberi. Cel mai bine ii inteleg daca dorm ca ei, daca mananc cu ei, daca traiesc ca ei.
Viata mea se intampla aici si acum!
Respir adanc, zambesc larg si iubesc tot ce mi se-ntampla. Sunt liber! Ca si tine! Nu stiu cat si cum voi trai, dar ma bucur pentru ca te-am intalnit!
Anya urca sa se spele. Pe acoperis, ca femeile nepaleze, pe jumatate imbracata. Se bucura de soare, de apa si de minunatiile acestor locuri! Nascuta in Ucraina, a crescut in Texas si a calatorit mult. S-a intors din dragoste pt Nepal si este perfect adaptata stilului de viata de aici. In casa ei nu exista robinet, teava sau chiuveta. Aseara a gatit mancare „newari” la lumanare. Vorbeste nepaleza si cei mai buni prieteni ii sunt nepalezi.
Ii este greu sa se intoarca in State…
Sambata are o expozitie in Katmandu. Este fotojurnalist iar pozele sale iubesc natura umana.
Sambata eu nu voi mai fi aici. Merg incet spre iesirea din oras, atent la tot ce ma inconjoara. Cladiri, copii, piete, temple… Ma simt intr-un film din sec XII. Sunt clipe fragile, incarcate de poveste si mister, de o frumusete aproape mistica…
Fac poze cu discretie si cu respect. Sunt singurul „intrus” si nu vreau sa deranjez armonia din jur!
Pentru ca sunt multe blocaje de circulatie, in ultimul timp fac stop doar la motociclete. Se strecoara usor in trafic iar nepalezii nu simt nici-un disconfort in a avea un strain in spate.
Nu este zona turistica. Trece un motociclist. Intind mana si fac semnul universal. Ii vad fata surprinsa, privindu-ma inca o data inainte de a opri. Initial a crezut ca am nevoie de ajutor!
Narayen, 40 ani, profesor de matematica, a predat si la academia militara. E putin frustrant sa conversam din mers pe motocicleta, mai ales cand ne prezentam. Nu ne auzim bine, iar eu sunt intr-o pozitie de putere (pt ca stau in spate). Dar ploaia ne obliga sa oprim si reusim sa vorbim. Mult… Despre Nepal, istorie, alegeri, maoisti, armata, rege, Romania, geopolitica, traditii, combustibil (apoi ne adapostim de ploaie chiar la o statie de petrol). Ma invita sa tin o conferinta despre educatie. El se va ocupa de organizare. Casa lui este in drum si trecem pt ceva administrativ. Dar… surprizaaa! Apar doi copii frumosi, inteligenti si la fel de comunicativi ca tatal lor. Fiul, Rinas, vorbeste bine engleza si imi pune multe intrebari. Fiica are 3 ani si poarta numele de Sanpada (in nepaleza inseamna „mostenire”).
Intre doua telefoane, tatal lor vine cu o propunere: „Te rugam sa ramai la noi. Unde sa te mai duci acum? Este tarziu, ploua si iti va lua timp pana gasesti hotel”. Se simte stanjenit. „Casa este neterminata, in curand vom aveaconditii mai bune…”
Dar mie nu-mi pasa de conditii. Ma bucur ca pot fi cu aceste fiinte minunate, le sunt recunoscator pt ca ma invita in spatiul lor intim si pt ca pot avea experienta culturala directa.
Copilaria mea a fost marcata de un climat familial nesanatos. Am crescut intr-o familie dezbinata, agresiva si egoista. Acum ma simt bine in orice familie de „imprumut”, in care cream o atmosfera de consideratie, de dragoste si de acceptare a celorlalti.
Apare sotia, care lucreaza pt guvern. Este una dintre putinele femei din Nepal care au o slujba in administratie. Calatoreste mult in afara tarii, este o gazda exceptionala, o mama calda si iubitoare.
Ca orice familie nepaleza ce se respecta au „fata in casa”, care se ingrijeste de gospodarie. Soseste si verisoara asteptata si mancam impreuna „daal bath” (mancarea traditionala nepaleza). Ne simtim bine, radem mult si facem poze. Cand vine timpul de culcare, Narayen ma conduce spre cealalta camera si imi ureaza somn usor. Dar ei au in total doua camere; asta inseamna ca ei vor dormi toti 6 intr-un loc, iar privilegiatul de mine- singur…
E nedrept si fac scandal! Inteleg, musafir, ospitalitate, etc… dar nu astfel! Mi se pare normal sa impartim spatiul eficient! Cu nepalezii si cu musulmanii nu se poate insa negocia in materie de ospitalitate si ma las pagubas…
Adorm incet, revazand ultimele zile si intrebandu-ma cu ce minunatii ma mai poate surprinde Nepalul…
Cand ma trezesc, toata casa e in forfota diminetii. La nepalezi regula e asa: cand se trezesc beau ceaiul (super super bun), de obicei la 6 dimineata. La 9 servesc micul dejun (de fapt, o masa serioasa, bogata in vegetale si orez). mancarea este mai gustoasa fara tacamuri
Dupa micul dejun, plec cu Narayen intr-o vizita: un colegiu in care americanii vin pt a invata limba si cultura nepaleza, dar fac si activitati de voluntariat. Avem o conversatie plina de sens cu Mike, fondatorul programului. Este un proiect exceptional pentru tinerii americani care invata si se dezvolta pe o noua dimensiune culturala si sociala, dar si pentru beneficiarii nepalezi. Acum studentii Pitzer dezvolta un program pentru nepalezi saraci care au nevoie de ingrijire medicala.
Pentru ca protectia sociala oferita de stat este zero, nepalezii sunt printre popoarele cele mai oropsite. Dar, pentru ca asa au trait dintotdeauna, nu au termen de comparatie si nu protesteaza. Pentru ei este normal sa moara la 40-50 ani si sa nu primeasca nimic daca nu muncesc. Pentru ca viitorul este instabil si plin de necunoscut, au inteles ca tot ce au este prezentul. Traiesc frumos, in pace si armonie cu semenii lor. Nu au ambulante, ajutoare, pensii sau crize… Dar au suflete mari si fruntile senine!
Din cele 9 luni de viata traieste ca insecta 6 luni. Apoi moare…
Dar prinde radacini. Se transforma in planta si traieste asa inca 3 luni.
Este rara si poate fi gasita la peste 4000 de metri.
Cand ajunge la maturitate este „vanata” de mii de oameni.
Se foloseste in industria farmaceutica pentru productia de vitamine si pilule pentru potenta.
1 kg de yiasa gumba costa 17000$
(pretul de vanzare en-gros in Nepal). Cei doi soti, Sarmila (in nepaleza inseamna „iarna”) si Prem („dragoste”)
se intorc dupa 3 saptamani de recoltat Yiasa Gumba
3500 metri altitudine, sat tibetan cu ziduri de piatra, stegulete multicolore, roti de rugaciune si cranii de yak la intrare. Imi atrage atentia un „restaurant” in care localnicii joaca un joc ciudat cu zaruri si pietre, striga si bat cu pumnul in podea. Proprietarul imi spune ca legea satului nu le da voie sa joace „Chholo” decat iarna si de sarbatori. Participantii sunt atat de implicati incat uita de ei, de munca si de familie.
Nu au voie sa foloseasca bani ca miza, ci doar paine tibetana si samosa (la exterior ca foaia de placinta, cu o umplutura gustoasa de cartofi si vegetale). Modalitatea de preparare a mancarurilor e uimitoare: dau comanda, bucatarul dispare pentru 3 minute apoi se intoarce cu spanacul si celelalte legume tocmai culese din gradina. Gateste pe loc o mancare sanatoasa si hranitoare.
Singura protectie impotriva frigului e focul din bucatarie. In timp ce ma incalzesc, bucatarii ma invata sa gatesc specialitatile casei: „veg curry” si supa de usturoi. Ultima este recomandata la inaltime pentru ca subtiaza sangele si ajuta la transportul oxigenului.
Peste 2400m se poate instala boala de altitudine, din cauza careia multi turisti mor pe muntii inalti (AMS – Wikipedia). Exista pastile preventive, insa am refuzat sa le iau.
Si iata ca, in timp ce ma intreb daca sa risc sa urc singur la peste 5000 metri, apare Jussi. Este finlandez, a stat in ultimii 2 ani in Hong Kong si ii place sa povesteasca despre acele locuri. Nu vrea sa urce singur si cauta tovaras(i) de drum. Intalnirea noastra nu este intamplatoare si ma hotarasc sa merg mai departe cu Jussi.
Urmeaza 9 zile epuizante in care ne sustinem reciproc cu succes si trecem mai usor peste dificultati. Fost fotbalist si cercetas, Jussi este in forma fizica excelenta si ia pastilele preventive. Este prietenos, atent, grijuliu si orientat spre performanta. Se intoarce in Helsinki pentru a-si urma visul: navigatia pe barci cu panze.
Stabilim sa ne revedem peste 1 an si jumatate in Peru, Machu Pichu, la restaurantul Himalaya.
Va multumesc pentru sustinere, pentru comentarii si mailuri, pentru cuvintele frumoase si criticile constructive. De acum vom scrie mai des, vom pune mai multe poze si vom raspunde mai repede intrebarilor voastre.
In ordine cronologica, dupa India urmeaza Nepal, o tara fascinanta locuita de oameni pasnici si prietenosi. In 2 luni de aventura interculturala nepaleza intalnesc aici o cultura vasta si oameni foarte diferiti (18 limbi, 62 dialecte, diferite siteme de caste, peste 40 de triburi si etnii).
Armonie
Desi are o populatie de doar 26 milioane de locuitori, in Nepal este reprodusa evolutia civilizatiei umane. La poale de Everest putem experimenta orice stil de viata: de la epoca de piatra, pe care o regasim in sate montane izolate, pana la avioane, pizza si cocaina in Katmandu.
Pentru a intelege mai bine aceasta parte de lume petrec o perioada in muntii Nepalului. Urc pana la altitudinea de 5.500 metri si merg pe jos multe sute de kilometri. Este o calatorie complexa si dificila, cu multe surprize, pericole, experiente aproape de moarte si intalniri miraculoase.
Timp de 24 de zile ma simt in afara realitatii, intr-un univers fantastic cu peisaje de poveste si oameni fabulosi. Sunt multe evenimente si persoane despre care probabil vom mai vorbi. Sper sa gasesc timpul si posibilitatea de a cuprinde in cuvinte atata frumusete, durere si bucurie!
Acum urmeaza o noua aventura: ma intorc in tara cu autostopul. Parcursul este Nepal- India-Pakistan-Iran-Turcia- Bulgaria- Romania. Provocarea este ca, prin aceasta lume in conflict, violenta si razboi, sa ma intorc fara a cheltui nimic pe transport.
Inaintea acestei calatorii resimt un amestec de curiozitate si teama fata de oamenii si culturile pe care urmeaza sa le intalnesc. Fiecare tara este diferita de celelalte, dar ne uneste apartenenta la umanitate. Purtam acelasi suflet si asta ar trebui sa fie de ajuns! Oare?
Soferul are tenul inchis la culoare si o privire intunecata. Ma priveste pe sub sprancene si nu stiu daca mai curand m-ar viola, m-ar rapi sau m-ar manca! Ajutorul lui, mult mai tanar, pare la fel de salbatic…
Would you? ;D
Dar astea sunt doar aparente. Mi-am propus sa accept orice oferta daca nu sunt semne vizibile de violenta, asa ca urc in camion.
Si pe cat de intunecat este soferul meu, pe atata bunatate se afla in sufletul lui. Dorindu-si sa fie o gazda primitoare incearca o conversatie. Stie doar cateva cuvinte in engleza, dar le foloseste cu succes. Arata cu degetul spre marginea drumului si zice: „pani, pani- rice, rice” (pani in hindi inseamna apa) … Trecem pe langa un om calare pe un elefant. Soferul imi arata campurile de orez, eu privesc elefantul. Pentru sofer ceva important este ca, datorita ploilor, orezul creste frumos si va avea ce manca. Pentru mine, special este elefantul! Conditionarile noastre culturale sunt diferite. 🙂
Gesticuleaza ducandu-si mana spre gura si spune „khana-khana?” (mancare). Oprim sa luam pranzul la un restaurant de sat, ieftin, cu mancare condimentata si foarte gustoasa. Are grija sa nu imi lipseasca nimic si da autoritar ordine in stanga si in dreapta.
Dupa masa se aseaza in patul aflat intr-o parte a restaurantului. Cand termin si eu de mancat se ridica si ma indeamna, ca un veritabil tata, sa trag un pui de somn.
El este doar unul dintre acesti camionagii uriasi cu suflet mare.
In cabinele lor, timp de ore intregi suntem intr-o stare de convietuire tacuta. Am mult timp pentru mine, dar si momente in care vorbim despre familii, mancare, orase sau relatii.
Imi vor lipsi soferii indieni si nepalezi! Aceste intersectari de autostop, simple si armonioase, imi adancesc senzatia ca tot ce se intampla este perfect asa cum este.
Dupa cateva ore ne socotim ca, de fapt el trebuie sa opreasca, sa incarce si sa astepte. Cand vede ca asta va insemna o intarziere foarte mare pentru mine se grabeste sa ma ajute sa prind alt stop.
„Four wheels, four wheels!” striga siiese in strada. Dupa el vine si ajutorul sau, urmat de 3 angajati ai restaurantului. Si iata cum 6 oameni facem autostopul! 😀
Gafaind, imi ridica rucsacul. Ne despartim plini de zambete si de recunostinta in priviri.
Urmas al lui Alladin urcand spre templul lui Brahma.
Hinduismul este o frumoasa religie politeista. La inceput am remarcat coloritul si multitudinea zeitatilor, poleiala templelor si fastul ceremoniilor. Cum este o religie complicata, haotica si departe de felul in care inteleg eu divinitatea, o perioada m-am limitat la explorarea tangentiala din punct de vedere cultural. Apoi am inceput sa inteleg si sa fac legaturile.
La prima vedere artificial, hinduismul este plin de intelepciune si simbolistica. Atmosfera de basm ne ofera nivele diferite de profunzime. Zeii coboara printre oameni iar animalele sunt respectate si protejate. Exita un dumnezeu unic, atotputernic, nenascut si nevazut. Apoi trinitatea, manifestarile fizice lui G.O.D.: Generatorul (Brahma), Operatorul (Vishnu) si Distrugatorul (Shiva).
Acestia dau nastere altor zei, pentru ca au sotii, copii(care au copii), manifestari si reincarnari. Fiecare dintre acesti zei sau semizei au temple diferite, simboluri, puteri speciale si animale reprezentative. Mult timp am intrebat de ce Shiva (distrugatorul) are atat de multe temple, iar Brahma – unul singur. Raspunsul este simplu: pentru ca este o scurtatura. In timp ce la Vishnu sau Brahma trebuie sa te rogi multe luni pana ce indeplineste dorinta, Shiva este iubitor si o face in cateva zile 🙂 Si este el distrugatorul, dar cand planeta moare ii va pune in siguranta pe cei puri si evoluati.
Saadhu Baba cu vaca minune. Doar marketing.
Preotii hindusi traiesc simplu, nu au decat hainele de pe ei, dorm pe strazi si mananca ce primesc. Uneori sunt hraniti de un ashram, insa de obicei cersesc. Unii au metode spectaculoase de a se apropia de dumnezeu, de la a-si pune cenusa in cap pana la carat greutati legate de penis.
Altii sunt modesti si tacuti, indeplinesc ritualurile cu multa atentie si pacea interioara li se citeste pe chip. Insa cei mai multi baba pe care ii intalnim pe strada sunt falsi, isi vopsesc fruntea doar pentru a atrage atentia, vand droguri si au ales doar stilul de viata lejer si fara griji, fara o conexiune dumnezeiasca.
Conversatie despre Mala
(O salba de 108 margele folosita pentru meditatie)
Cea mai onorabila pozitie in societatea hindusa este aceea de invatator (brahmin-cea mai inalta casta). Acesta isi dedica viata studiului si interpretarii religiei. Am avut norocul sa intalnesc un brahmin complex si interesant cu care am petrecut cateva zile. Rajesh a studiat si celelalte religii, psihologie, astrologie si magie. Acum face cercetare pentru o carte despre invatatorul zeilor(echivalentul lui Jupiter) si mi-a spus multe povesti frumoase. 😀
In final am inregistrat un interviu, structurat pe doua subiecte: cultura si spiritualitate. Dupa ce ma intorc il montam si prezentam la proiector.
In India sunt peste 500 de sarbatori si festivaluri.
Agra. Ajung in cea mai importanta zi religioasa pentru orasul cu Taj Mahal. Adeptii lui Shiva sarbatoresc dragostea pentru zeul lor inconjurand orasul. In aceasta noapte, oameni, camile, vaci si elefanti parcurg 65 kilometri pentru a trece pe la cele 4 mari temple ale lui Shiva. Cu varste de la 3 la 90 ani, toata lumea este desculta. Tinerii alearga si danseaza dezantuiti pe strazi pe ritmuri de muzici religioase. „Muzica religioasa” se traduce aici prin ritmuri alerte de tobe si cantareti cu bucurie in voce. Multimea curge in continuu. Pe drum sunt intampinati cu mancare si apa, pe care le consuma din mers. Se opresc uneori in locuri special amenajate unde calitatea si volumul sunetului pot depasi cluburi celebre. Este o continua meditatie a veseliei. Pelerinii danseaza pasional si se pierd pe ritmurile salbatice! Probabil ca din India a plecat stilul „jungle dance”. 🙂 Desigur ca manifestarile transcedentale se pot datora si drogurilor, Shiva fiind cunoscut si ca patron al produselor din canabis.
Alaturi de alti spectatori indieni stau pe un postament aflat de-a lungul strazii. Nu e usor sa fiu alb in noaptea asta… Cei mai extatici sar din mers si vor sa se agate de mine. Insa imediat apar cei care ma protejeaza.
Vreau neaparat muzica asta plina de iubire si bucurie!
Ma incumet si traversez bulevardul pentru a gasi sursa muzicii. La DJ – multi dj. II zic unuia ca vreau muzica, nu intelege, vine al doilea, il cheama pe al treilea care imi pune microfonul la gura. ” Te rog sa imi dai muzica, nu vreau la microfon” se aude pe toata strada. Si foarte draguti, in 3 min mi-au dat 50 piese. 🙂
Marsul se incheie dimineata la ora 10, cand ii intalnesc din nou, indreptandu-se spre case. Obositi, cu picioarele zdrelite, patimasii dansatori isi pastreaza zambetele inocente si ma saluta: „Om Namoh Shivay!”.
„Om Namoh Shivay” este cea mai cunoscuta mantra hindusa iar pentru tinerii indieni inseamna „ne inchinam zeului Shiva” (in sanscrita OM inseamna spirit iar Namoh este salut).
Din nefericire nu mai am pozele. Singurele pe care le mai am din Agra sunt de la un workshop. Cum ziceam, in acest proiect tin cursuri si ateliere benevol, fac voluntariat cu drag si nu cer nimic in schimb. Partenerii se ocupa de spatiu. Aici, locatia organizatiei Sakar are o deschidere imbietoare catre Taj Mahal, una dintre cele 7 minuni ale lumii si cel mai frumos monument construit in numele iubirii.
Bombay este probabil cel mai scump oras al Indiei.
Aici traiesc cei mai bogati oameni din cinematografie si magnatii industriei calculatoarelor. Palatele lor ascund comori greu de imaginat. Intr-un cartier normal, aflat la 50-60 minute distanta de centru, chiria pentru o camera intr-un apartament fara pretentii atinge 600 euro. Pe mine ma atrage Salvation Army Hostel pentru ca este ieftin si recomandat de Lonely Planet. Mare greseala!
Oficial este institutionalizat si are reguli foarte stricte, pentru ca Salvation Army e o grupare religioasa. Insa neoficial poti sa bei, sa fumezi si sa te droghezi peste tot. Nivelul de mizerie – greu de expus. Cele mai utile lucruri imi sunt gelul antibacterian si sacul de dormit!
In dormitor- paturi supraetajate. In patul de jos locuieste Joseph. „Locuieste”, pentru ca trebuie sa mai astepte 19 zile rezultatele la facultate. Un drum pana acasa il costa prea mult. Are 19 ani si vine din estul indepartat al Indiei, din Mizoram, dincolo de Bangladesh.
Acolo totul este diferit. Nu stie limba hindi si initial am crezut ca e japonez. Este curios, pune intrebari si face multe conexiuni. Suporta cu stoicism tot ce se intampla in jurul lui si desi traieste in mediu „poluat” nu a consumat niciodata alcool sau droguri. Isi petrece zilele citind.
Intalnesc multi calatori interesanti, cu povesti frumoase si idei marete. Sunt si oameni care dimineata fac yoga pe holuri, dar si cetateni din tari respectabile (Suedia, Elvetia, Anglia) carora le curge hasis prin vene. Vizele le-au expirat demult, unii si-au vandut pasapoartele si acum traiesc doar pentru urmatoarea tigara. Indieni milostivi i-au adunat de pe strada, i-au adus la hostel si le trimit zilnic mancare.
Fumeaza in pat, culcati pe spate. Cersesc bani, mint, se cearta pe fiecare fum si unii dintre ei au crize in care tremura 30 min.
Se trezesc in mijlocul noptii si aprind jointuri concentrate. Mi se face rau si a doua noapte mi-o petrec vomitand. Fac febra si nu pot sa ajung la o intalnire la Scoala Internationala din Bombay. Daca raman aici starea nu mi se se va imbunatati. Clatinandu-ma, parasesc hostelul „Salvarii”.
punctulzero 