Autostop India


Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Deschid usa camionului.

Soferul are tenul inchis la culoare si o privire intunecata. Ma priveste pe sub sprancene si nu stiu daca mai curand m-ar viola, m-ar rapi sau m-ar manca! Ajutorul lui, mult mai tanar, pare la fel de salbatic…

Free Image Hosting at www.ImageShack.us
Would you? ;D

Dar astea sunt doar aparente. Mi-am propus sa accept orice oferta daca nu sunt semne vizibile de violenta, asa ca urc in camion.

Si pe cat de intunecat este soferul meu, pe atata bunatate se afla in sufletul lui. Dorindu-si sa fie o gazda primitoare incearca o conversatie. Stie doar cateva cuvinte in engleza, dar le foloseste cu succes. Arata cu degetul spre marginea drumului si zice: „pani, pani- rice, rice” (pani in hindi inseamna apa) … Trecem pe langa un om calare pe un elefant. Soferul imi arata campurile de orez, eu privesc elefantul. Pentru sofer ceva important este ca, datorita ploilor, orezul creste frumos si va avea ce manca. Pentru mine, special este elefantul! Conditionarile noastre culturale sunt diferite. 🙂

Gesticuleaza ducandu-si mana spre gura si spune „khana-khana?” (mancare). Oprim sa luam pranzul la un restaurant de sat, ieftin, cu mancare condimentata si foarte gustoasa. Are grija sa nu imi lipseasca nimic si da autoritar ordine in stanga si in dreapta.

Dupa masa se aseaza in patul aflat intr-o parte a restaurantului. Cand termin si eu de mancat se ridica si ma indeamna, ca un veritabil tata, sa trag un pui de somn.

El este doar unul dintre acesti camionagii uriasi cu suflet mare.

In cabinele lor, timp de ore intregi suntem intr-o stare de convietuire tacuta. Am mult timp pentru mine, dar si momente in care vorbim despre familii, mancare, orase sau relatii.
Imi vor lipsi soferii indieni si nepalezi! Aceste intersectari de autostop, simple si armonioase, imi adancesc senzatia ca tot ce se intampla este perfect asa cum este.

Dupa cateva ore ne socotim ca, de fapt el trebuie sa opreasca, sa incarce si sa astepte. Cand vede ca asta va insemna o intarziere foarte mare pentru mine se grabeste sa ma ajute sa prind alt stop.

„Four wheels, four wheels!” striga si iese in strada. Dupa el vine si ajutorul sau, urmat de 3 angajati ai restaurantului. Si iata cum 6 oameni facem autostopul! 😀

Gafaind, imi ridica rucsacul. Ne despartim plini de zambete si de recunostinta in priviri.

Anunțuri

Plecarea Reloaded

Dupa cateva zile petrecute integral pe internet gasesc o varianta de zbor excelenta. Din Istanbul, pentru Cochin, sudul Indiei. Pentru ca m-a frustrat Iranul stabilesc o escala de 2 zile in Emiratele Arabe.

Pentru Bucuresti-Istanbul varianta tren este cea mai buna. Am garantia ca ajung la timp, ma pot odihni dupa o perioada zbuciumata si am un bilet al carui cost a fost deja acoperit din alt proiect. Asa ca iata-ma, cu toate pregatirile facute perfect, la timp, pe peronul trenului Bucuresti-Istanbul. Care tren… nu este! A plecat cu 44 de minute mai devreme… acelasi tren pe care il folosisem cu cateva zile in urma, acelasi tren cu care m-am intors din Istanbul, care pe internet figureaza cu aceasta ora de plecare…

Dar… da, ora de plecare s-a schimbat! Doar a acestui tren si incepand de ieri.

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Nu gasesc alta varianta si singura posibilitate este autostopul. Iata ca „Autostop pentru pace si suflet” are autostopul ca singura varianta posibila pentru a prinde avionul si pentru a ajunge in India. Trec peste soc si dupa suspin ies la autostop. Am destul timp, asa ca relaxat, savurez timpul in care astept. Ca sa trec granita in Bulgaria schimb 2 masini, un Mercedes nou si un TIR, intr-un timp rezonabil. La intrarea in Bulgaria insa astept mult, aproape 2 ore, pana ma ia un camion. Soferul bulgar este o gazda super, foarte sociabil si aproape toate elementele acestui autostop sunt super: vremea, soferul, camionul (foarte comod), pot si sa dorm, peisajele… nu si vitezai! Camionul este plin si se misca foarte incet. Acul arata rar peste 30 km/ora iar timpul trece mai repede ca niciodata. TIR-ul asta este cel mai lent stop pe care l-am prins vreodata! Sunt nelinistit dar nu pot sa cobor pentru ca nu stiu cat voi astepta pe un camp in Bulgaria… iar camionul e mai bun decat nimic! Dupa 6 ore ma lasa la 40 km de granita cu Turcia.
Inca am destul timp si din nou pornesc zambitor la stop. Trec foarte multe masini, dar nimeni nu opreste.

Multe camioane care merg spre Istanbul, soferi turci, dar… nimic. Ploua torential si sunt fleasca. In cele din urma trece un autobuz care ma va lasa chiar la granita. Dar are si autobuzul povestea lui, caci in fiecare localitate se abate de la drum, stationeaza in fiecare autogara si iata cum fac 40 de km intr-o ora si jumatate. Tensiunea creste, fiecare minut in plus ma sperie, dar inca am timp…

Trec granita pe jos, sunt aproximativ 3 km. Cumpar viza, fac rapid formalitatile de intrare in Turcia si ma asez in cel mai bun loc de autostop. Pe aici trec toate masinile si toate camioanele pentru Turcia, tot ce vine dinspre Serbia, Bulgaria, Romania si Europa. Fiecare vehicul este obligat sa opreasca in aici pentru control. Vamesii sunt foarte ok, ma lasa sa trec inapoi si sa vorbesc cu soferii, dar in continuare… fara success! Soferii fie nu au loc, fie se duc la culcare, fie nici nu ma privesc.
Turcia este o tara pe care o iubesc iar oamenii de aici sunt printre cei mai primitori din lume. In Turcia intotdeauna m-am simtit ca acasa, iar cu turcii am avut relatii exceptionale. De aceea este surprinzator comportamentul soferilor… Singura explicatie pentru soferii turci de astazi: au fost modificati datorita timpului petrecut in afara tarii. Totul, dar totul, imi arata din nou ca drumul mi se inchide. Si iarasi apare mistica intrebare: ce trebuie sa fac, sa inteleg sau sa inchei pentru a putea sa plec?!
Ma uit din nou la ceas. Timpul nu a trecut niciodata mai repede ca acum. Hainele s-au uscat pe mine. Simt ca explodez. Nu imi permit sa pierd acest avion. Nu pot sa il reprogramez, este prea tarziu. Nu voi primi banii inapoi si daca il pierd inseamna un consum foarte mare de resurse. Un nou bilet, plus cel putin o saptamana in Istanbul pana la noul zbor… rezulta un buget insuficient. Incep sa ma gandesc la alte posibilitati: Siria… Maroc…? In Romania chiar nu ma pot intoarce acum… din nou nu mai am casa… am incheiat socotelile pentru un timp… si m-as simti un mare ratat!

Mesaje de la prieteni: „Vaya con Dios!”; „Oamenii buni sa te insoteasca!”… Da! Da! Va multumesc! Si de Dumnezeu si de Oameni am nevoie acum!

Urinez la fiecare 10 minute. Cand fac semne soferilor, gesturile sunt mecanice. Nu mai pot sa gandesc. Niciodata nu am fost atat de tensionat. Autobuzele care trebuiau sa treaca spre Istanbul nu au mai trecut. Autobuzele care trebuiau sa vina de la Istanbul pentru cursa Edirne- Istanbul nu au mai venit. Stabilisem sa ma vad la o cafea cu un pictor, un tip super, intr-o atmosfera relaxata, cu cateva ore inainte de avion. Ha-ha-ha!

Sunt blocat la 300 de km de locul in care, peste putin timp, avionul va decola. Probabil fara mine…


Incet, devin doar un robot care isi face programul. Ridic mana, fac semnalul, ma intorc, ma uit dupa alt camion, ridic mana…
Incepe sa ploua din nou.
Nimic…
Nu scap nici o masina.
Dar de acum…. nici un camion sau autobuz nu va mai ajunge la timp!
Intind cartonul pe care scrie Istanbul si fac semne de implorare cu mainile impreunate a rugaciune.
Si urmatorul sofer zice: “Da, urca!” si o face… ca pe cel mai firesc gest din lume!

Conduce un BMW si e ca un inger venit din neant, trimis de Dumnezeu pentru a-mi oferi trecerea de la agonie la extaz intr-o singura clipa!

Cand vad 220 km/h nu imi vine sa cred. In aceeasi zi merg cu viteza cea mai mica si cu viteza cea mai mare pe care am prins-o vreodata la autostop. Ajungem in Istanbul intr-o ora si 10 minute iar in tot timpul asta sufletul meu ramane indreptat spre cer intr-o multumire profunda.

Ziua asta atat de nebuna imi arata ca exista Dumnezeu. Orice nume ar purta, El exista si e mai presus de vointa mea… Tot ce pot eu este sa merg pana la capat cu ceea ce am de facut… Sa fac tot ce imi sta in puteri, dar sa accept orice rezultat!

La despartire, inteleg ca recunostinta pe care o simt pentru acest om nu va putea fi transpusa niciodata in cuvinte. Ma rog ca si el sa fie ajutat cand ii va fi mai greu.

In aeroport mananc iaurtul cu musli pe care il pregatisem pentru drum. Un cuplu de australieni scapa in ultimul moment o punguta de iarba printre politistii turci. Scapa si de multi ani in inchisoarea de la Bosfor…
Adorm printre nori si ma trezesc printre dune de nisip…

Date tehnice: 🙂
Timp autostop: 15h30min
Masini folosite: 6
Cel mai mic timp de asteptare: 2 min
Cel mai mare timp: 2h30min